(VIDEO) Încătuşată pentru că vindea zarzavat la colțul străzii

Trăiască Romania, țara in care poți da tunuri de milioane dar riști să te trezesti cu cătușele pe maini dacă vinzi un mănunchi de pătrunjel pe trotuar.

Gaborii de la Ploiesti au incatusat o femeie pentru ca vindea…zarzavat

Trei polițisti din Ploiești au vrut sa dea dovada de exces de zel și au încătușat o femeie care vindea zarzavaturi la colț de stradă și care a refuzat să își strângă produsele de pe taraba improvizată și să îi însoțească la secție.

Acum, „oamenii legii” sunt anchetați disciplinar după ce au fost filmați in toiul operatiunii „anti-evaziune”

Potrivit www.observatorulph.ro, femeia în vârstă de aproximativ 40 de ani vindea legume și zarzavaturi fără autorizație, pe o tarabă improvizată pe un trotuar din Ploiești, în cartierul Malul Roșu. Aceasta nu avea autorizație și a refuzat să îi însoțească la secție pe gabori, moment în care acestia au încătușat-o și au bagat-o in Logan.

Femeia s-a enervat când i s-a spus că va fi dusă la secția de poliție și a început să se certe cu oamenii legii, reproșându-le că nu este singura care își vinde astfel marfa.

Trecătorii au filmat intervenția polițiștilor, care sunt acum cercetați pentru purtare abuzivă. Femeia a fost amendată cu 1.500 de lei pentru comerț ilicit, precum și pentru tulburarea liniștii publice.

În urma imaginilor apărute în spaţiul public, conducerea Inspectoratului a dispus o anchetă atât cu privire la organizarea acţiunii poliţiştilor, cât şi cu privire la intervenţia lor”, a declarat Raluca Breazeanu, purtător de cuvânt al IJP Prahova.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.