Cristi Dănileț despre OUG de aplicare a Raportului MCV: „O scriu eu, dacă nu are cine!”

Comisia Europeană a publicat marți noul raport MCV, care s-a dovedit a fi unul extrem de dur pentru România. Oficialii de la Bruxelles au introdus 8 noi recomandări pe care țara noastră ar trebui să le respecte in cadrul mecanismului de verificare și cooperare.

Cristi Danilet

Cristi Danilet (foto: Cristi Danilet/Facebook)

Judecătorul Cristi Dănileț indeamnă intr-un mesaj pe Facebook, la o colaborare stransă intre decidenții locali și chiar se oferă să scrie el ordonanța de urgență pentru aplicarea recomandărilor Comisiei Europene, dacă nu are cine să o scrie.

„Mâine se dă OUG pentru aplicarea Raportului MCV, sper! Doar avem o clasă politică care își respectă angajamentele internaționale și care acuși va conduce Uniunea Europeană, care se bazează pe valori fundamentale precum stat de drept, independența justiției și alte asemenea pe care noi le respectăm tot timpul.

Adică sunt convins că, după o deliberare înțeleaptă noaptea aceasta, mâine se va aduna tot Guvernul și va abroga modificările la cele trei legi ale justiției, va abroga OUG prin care Guvernul a pus șefi la Inspecția judiciară și va abroga OUG pentru operaționalizarea secției speciale de anchetare a magistraților. Păi, nu?! Căci așa spune CE azi.

Mai cred că mâine respectabilul ministrul Toader va renunța la propunerea noului șef la DNA și își va retrage propunerea de revocare a Procurorului General al României. Căci așa spune CE azi să facă.
Și mai sunt convins că CSM se va reuni de îndată, va termina cu războiul ăsta total nepotrivit dintre unii membru CSM cu ICCJ și cu Inspecția și se va apuca de autoguvernarea justiției. Căci până acum nu pare a se fi preocupat nici de protejarea magistraților atacați personal de politicieni, nici de apărarea magistraților penaliști în fața speculațiilor infractorilor, nici de corijarea discursului batjocoritor al unor magistrați îndreptat împotriva altor magistrați. Ci doar de lupte intestine care a dus la capitalizare politică, lucru inadmisibil pentru niște membri ai CSM.

Că doar Raportul MCV trebuie pus în aplicare imediat! Haideți că se poate: facem o celulă de criză noapte asta, colaborăm instituțional în mod loial și scriem o OUG cu trei paragrafe. O scriu eu, dacă nu are cine!”, a conchis Cristi Dănileț.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.