Ce înseamnă de fapt amnistia și grațierea?

Ce înseamnă de fapt amnistia și grațierea?

Amnistia pregătită de Liviu Dragnea este în primul rând pentru el – îl va lăsa curat, fără cazier, fără interdicții, cu toate infracțiunile șterse. După amnistie, Liviu Dragnea va putea fi premier sau va putea candida pentru funcția de președinte al țării.

amnistia si gratierea

Amnistia si gratierea va face ca Romania sa fie invadata de infractori in miez de iarna (foto: Facebook/USR)

Toate infracțiunile de corupție comise până în ziua amnistiei vor fi șterse cu buretele. Atât infracțiunile pentru care liderul PSD a fost deja condamnat, cât și infracțiunile pentru care Liviu Dragnea este cercetat în alte dosare, cum este dosarul TelDrum. Dar și alte posibile infracțiuni pe care nu le știm astăzi. După amnistie, Liviu Dragnea va sta liniștit știind că nu va mai fi cercetat NICIODATĂ pentru faptele comise. Și nu numai Liviu Dragnea, dar și mulți alți corupți, care au fost deja condamnați sau au dosare penale în curs de cercetare.

Amnistia se dă pentru a restabili o ordine socială, precum cea din anul 1990 când au fost eliberați oamenii persecutați politic și condamnați la ordinul lui Ceaușescu, sau se dă după o revoluție sau un război civil. Însă acum nu se impune, infractorii trebuie să plătească pentru faptele lor.

Aglomerația din penitenciare nu este un argument valid, PSD a golit pușcăriile deja prin Legea recursului compensatoriu propusă de Nicolicea. Nici erorile judiciare nu sunt un argument, pentru că erorile se constată doar de instanțele de judecată și nu în ședințe obscure de partid. Un OUG pentru amnistie și grațiere va transforma România într-un paradis al penalilor care vor să fie curați după ce au furat din banii statului.

De cele mai multe ori amnistia vine la pachet cu grațierea, adică toți corupții care au fost prinși și băgați la închisoare vor scăpa de executarea pedepselor și vor fi eliberați. Abia așteaptă! Dar vom lupta cu toate forțele să oprim acest OUG. E nevoie și de ajutorul vostru. Le puteți scrie parlamentarilor pentru a-i convinge să nu îl mai sprijine pe Dragnea și să voteze moțiunea de cenzură.

Sursa: USR/Facebook

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.