La 29 de ani de la Revolutia Romana, PSD ne ofera discursurile patetice ale unui dictator paranoic

29 de ani de la izbucnirea Revoluției din 1989. Un bun prilej să evocăm discursurile patetice ale unui dictator paranoic dintr-o lume pe care o credeam apusă. De fapt, judecând la rece, la nivel de viziune politică ”evoluția” României se cam rezumă la înlocuirea ”anti-imperialismului” cu ”anti-europenismul” în retorica liderilor politici mereu în căutare de dușmani închipuiți. În rest, avem același discurs delirant, presărat cu amenințări pentru ”trădători”, bazat pe identificarea țării/poporului cu Partidul, etc.

Autocratia pune stapanire pe Romania (foto: digi24.ro)

DEMENTA in faza terminala in CExN al PSD
Amnistia și grațierea ar putea fi date până la 15 ianuarie. La Consiliul Național al PSD au fost voci care au făcut o astfel de solicitare. Liderul autocrat al social-democraților, Liviu Dragnea, a venit, la rândul său, cu o serie de teme pentru Guvern și social-democrați, inclusiv depunerea, după Anul Nou, a unei plângeri penale pentru înaltă trădare împotriva președintelui Klaus Iohannis, noteaza Digi24.

Mesajul transmis în urma acestei ședințe a Consiliului Național al PSD este că social-democrații vor amnistie și grațiere și nu se mai ascund să facă această solicitare. La plecare, Liviu Dragnea a lăsat un mesaj destul de clar: nu mai e nevoie de un vot în Comitetul Executiv Național, acum totul cade în sarcina Guvernului. Deși nu și-au asumat public această ordonanță de urgență, în momentul în care au plecat de la ședință, premierul Viorica Dăncilă și ministrul justiției Tudorel Toader și-ar fi asumat-o în fața liderului PSD, spun informațiile obținute de Digi24. În fapt, ordonanța este deja scrisă și s-a decis să fie dată undeva între Crăciun și cel târziu până în 15 ianuarie. Ordonanța de urgență va grația pedepsele de până la zece ani și va amnistia faptele care au fost cercetate sau condamnate pe baza dosarelor realizate prin intermediul protocoalelor încheiate cu SRI.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.