Garry Kasparov il compara pe Vladimir Putin cu Nicolae Ceausescu

Legendarul sahist rus Garry Kasparov a dat un interviu pentru postul ucrainian de televiziune TSN la Kiev, acolo unde s-a aflat pentru a-si lansa ultima sa carte.

Fostul campion mondial intre 1986 si 2005 a vorbit si despre situatia politica actuala din Rusia, comparandu-l pe presedintele rus cu fostul dictator român Nicolae Ceaușescu, care, la fel ca Vladimir Putin, se bucura de o popularitate enorma in randurile propriilor cetateni până la sosirea revoluției care a dus la executia acestuia.

garry kasparov

Fostul campion mondial la sah, Garry Kasparov (foto: wikimedia)

Anexarea Crimeei de către Federația Rusă a însemnat, în primul rând, un drog propagandistic pentru liderul de la Kremlin, a dezvaluit Garry Kasparov.

„Acest drog i-a permis lui Putin să distragă atenția publică de la înrăutățirea situației social-economice din țară. Este clar că regimul lui Putin a intrat în agonie. Această agonie poate însă să se prelungească și să fie una sângeroasă”, a mai spus Kasparov pentru presa din Ucraina, citata de Independent.md.

Dupa retragerea din sah, Garry Kasparov a devenit activist politic formand mișcarea Frontul Civil Unit, și alăturandu-se în calitate de membru formatiunii „Cealalta Rusie”, o coaliție care se opunea administrației și politicii conduse de Vladimir Putin. În 2008, si-a anunțat intenția de a se inscrie drept candidat pentru cursa prezidențială rusă, insa eforturile sale s-au soldat cu un esec cauzat atat de impedimentele venite din partea conducatorilor rusi cat si de climatului nefavorabil din randurile unei societati rusesti nereformate.

Kasparov a părăsit Rusia acum doi ani, după ce devenise deja prea incomod pentru regimul lui Putin, în urma organizării mai multor proteste de anvergura la Moscova. El este convins daca s-ar întoarce în Rusia, nu va mai ieși niciodata din propria lui țară.
Credit foto: By David.Monniaux [CC BY-SA 3.0], via Wikimedia Commons

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.