Surpriză pentru primari. Guvernul nu mai are bani!

Guvernul a ajuns la fundul sacului, nemaiavand bani pentru susţinerea Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Primării din toată ţara au primit solicitări privind suspendarea lucrărilor şi a contractelor până anul viitor. Guvernul a interzis şi folosirea banilor din bugetul local, scrie Adevarul.ro.

Viorica Dancila

Viorica Dancila (foto: digi-fm.ro)

Printre instituţiile care au primit o astfel de solicitare este şi Primăria Alba Iulia. Guvernul a solicitat să se sisteze lucrările la cinci obiective începute prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Este vorba în primul rând despre Colegiul Economic ”Dionisie Pop Marţian” din Alba Iulia, unde lucrările deja au început, dar şi despre alte patru obictive importante aflate în aceeaşi situaţie.

Viceprimarul Gabriel Pleşa a declarat că primăria a primit o notificare de întrerupere a lucrărilor, dar şi o interdicţie de a utiliza bugetul local pentru finalizarea lor, la toate cele cinci proiecte începute prin PNDL.

Acesta a spus că primăria va reface oricum gardul clădirii colegiului, care fusese dat deja jos dar care nu poate rămâne aşa, pentru siguranţa copiilor. ”Şi constructorul îşi făcuse stocurile de materiale, iar noi a trebuit să oprim lucrările. Bănuiala mea este că nu mai au bani la buget şi nu cred că se va mai întâmpla nimic până la primăvara următoare. Am fost la fostul ministru al Culturii, Ivaşcu, pentru o refinanţare la Casa Camil Velican şi mi-a confirmat că sunt probleme cu banii”, a spus Pleşa, citat de alba24.ro

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.