Liderul PPE Manfred Weber dupa discutia cu Viorica Dancila: Nu vom negocia statul de drept

Premierul Romaniei Viorica Dăncilă, aflată în vizită la Bruxelles, s-a întâlnit marţi cu liderul Grupului Partidului Popular European, Manfred Weber, ocazie cu care a avut loc „un schimb deschis de opinii” cu privire la situaţia din România.

Manfred Weber

Manfred Weber (foto: Twitter)

Manfred Weber, liderul grupului popularilor europeni (PPE) – cel mai mare grup din Parlamentul European -, a declarat după întâlnirea cu Viorica Dăncilă că este „foarte îngrijorat de situația din România”.

„Sunt extrem de îngrijorat de situația din România. Am întrebat-o astăzi pe prim-ministrul Viorica Dăncilă despre corupție și despre independența justiției. Vom fi intolerabili în ceea ce privește statul de drept”, a scris Weber pe contul de Twiter.

”România face pași înapoi în ceea ce privește lupta anticorupție și independența justiției este sub presiune. Am văzut în această vară în București oameni bătuți de forțele de ordine și, sincer, asta este inacceptabil. Lupta împotriva corupției nu este un lux, ci o modalitatea supremă de a ne apăra cetățenii și afacerile de abuzurile din partea statului. Din acest motiv solicităm de urgență Guvernului român să se oprească din această ofensivă. Suntem alături de cetățenii europeni și vom fi intolerabili în ceea ce privește statul de drept”, a declarat liderul PPE într-o filmare postată pe Twiter.

Conservatorul german Manfred Weber aspiră să devină viitorul preşedinte al Comisiei Europene, fiind una dintre posibilele propuneri ale Germaniei, alături de actualul ministru al economiei, Peter Altmaier, sau al apărării, Ursula von der Leyen, doi colaboratori apropiaţi ai Angelei Merkel.
Sursa: Digi24

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.