Alegeri 2016: Cine a ratat Parlamentul?

Legislativul 2016-2020 s-a redus la de la 588 la 465 de parlamentari, adica s-a revenit la o formula aproape similara cu cea dinainte de alegerile din 2012 cand aveam 471 de alesi.

cristiana anghel

Cristiana Anghel si-a pierdut mandatul de senator (foto: dantanasa.ro)

O serie de politicieni cu nume sonore in spatiul public au cazut victime ale reducerii numarului de parlamentari la alegerile din 11 decembrie, rezultatelor partidelor si algoritmului de redistribuire de la Autoritatea Electorala Permanenta. Unii dintre ei sunt sub incidenta penala si bine-nteles ca isi vor pierde mult ravnita imunitate parlamentara.

PNL
Teodor Atanasiu – fostul ministru a avut doua mandate de parlamentar: deputat intre 2008-2012 si senator intre 2012-2106; a deschis lista la Buzau, desi a fost parlamentar de Alba, dar a pierdut la redistribuire in fata PMP
Anca Boagiu – fostul ministru al Transporturilor a candidat la Maramures pe pozitia a doua, in spatele Vioricai Chereches, desi a avut doua mandate de senator de Bucuresti. Nu a reusit sa prinda un loc de parlamentar.
Mircea Dolha – a candidat tot la Maramures, nu a prins mandatul de senator, desi a fost primul pe lista.
Verginel Gireada – a candidat la Botosani; nu a reusit sa prinda inca un mandat de deputat. Are o condamnare de trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu şi uz de fals.
Tudor Barbu – in 2012 a castigat din partea PP-DD, a trecut apoi la PNL; a candidat pentru un nou mandat la Gorj, primul pe lista, dar fara succes.
Lucia Varga – fost ministru al Padurilor si Apelor nu a fost pusa pe liste la organizatia sa, Bihor, avand un conflict cu Ilie Bolojan; a candidat astfel la Constanta, unde nu a avut succes;
Sulfina Barbu – nu a fost pusa pe lista de la Bucuresti pe un loc eligibil; abia pe pozitia a sasea, nu a reusit sa devina deputat (PNL are doar 3 deputati la Bucuresti).

ALDE
Daniel Chitoiu – fostul ministru al Economiei, pentru care DNA a cerut incuviintarea urmaririi penale in 2014, nu a reusit sa isi innoiasca mandatul de deputat si deci imunitatea parlamentara. A candidat in Neamt, unde ALDE nu a castigat niciun mandat.
Cristiana Anghel – celebra ca „invatatoarea grevista”, Anghel a fost unul dintre cei mai vocali si controversati senatori in acest legislativ. A candidat la Caras-Severin, insa aici ALDE nu a obtinut niciun mandat.
Ion Ariton – fostul ministru al Economiei a candidat la Sibiu, dar ALDE nu a obtinut nici aici niciun loc de parlamentar.
Liliana Minca – dupa ce a trecut pe la PPDD si UNPR, a candidat pentru ALDE, dar nu a reusit sa redevina deputat.
Tudor Pendiuc – fostul primar al municipiului Pitesti, trimis in judecata, nu a reusit sa devina deputat. A candidat la Arges. La alegerile locale, unde a candidat independent, a pierdut in fata candidatului PSD

PRU
Pentru ca nu a trecut pragul electoral, niciun candidat PRU nu a mai ajuns in parlament
Sebastian Ghita – a fost deputat si astfel isi pierde imunitatea.
Bogdan Diaconu – deputat, presedintele PRU
Mihai Sturzu – fostul deputat PSD si fostul interprept al trupei Hi-Q nu a reusit sa redevina deputat.

Independenti
Remus Cernea – a intrat in parlament din partea USL, dar ca independent nu a reusit inca un mandat.
Elena Udrea – isi pierde astfel imunitatea parlamentara.
Toader Paleologu – exclus din PNL, a candidat independent dar nu a reusit sa obtina voturile necesare.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.