Traian Basescu respinge orice legatura personala cu Mohamad Yassin (VIDEO)

Fostul lider de la Cotroceni Traian Băsescu a specificat că nu are nicio relație cu Mohamad Yassin, acesta din urma fiind arestat pentru că ar fi cerut bani pentru punerea in libertate a lui Omar Hayssam.

„Eu am avut nevoie de Yassin Mohamad la momentul răpirii jurnaliștilor. Apoi, m-am mai întâlnit cu el de 3 ori. Când aveam nevoie de el, îl lăudam public, ca să ne ajute. A fost o nevoie. A fost impresia că poate să apeleze la mine foarte ușor. A rămas impresia că are acces la mine foarte ușor, n-am nicio relație cu el personală, după acel episod, nu ne vizităm, nu ne-am văzut. Sunt destui lăudăroși, sunt bun prieten cu președinte, îmi mai dăduse cineva (..) O televiziunea spunea că l-am ajutat pe Omar Haiysanm să scape de pușcărie, adica eu alerg după el să îl aducem în țară, și ei spun vezi-doamne l-am ajutat eu să scape de pușcărie”, a explicat Băsescu intr-o interventie telefonica la B1TV.

Mohamad Yassin, arestat pentru că ar fi cerut bani pentru eliberarea lui Omar Hayssam, ar fi sugerat că are o relaţie solida cu fostul preşedinte Traian Băsescu, potrivit motivării deciziei de arestare luate în cazul său.

Mohamad Yassin a fost retinut, sâmbătă, fiind acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi cerut aproximativ 2 milioane de euro pentru a interveni în obţinerea anularii sentintei de condamnare cu închisoarea a lui Omar Hayssam.

Video: Traian Basescu despre relatia cu Mohamed Yassim

Comments

comments

1 Response

  1. Simon spune:

    Dar dacă retardatul tău marinăresc o vede pe Udrea la Târgșor, în Găozu gol alături de alte lesbiene de pe centură, o mai respinge Dănuțe ? 😉
    Acuma Dane, chiar că se strînge laţul în jurul DictaChiorului tău iubit ! În fiecare zi, nelegiuitul poponar-portuar e strîns binișor cu uşa. În noaptea de sîmbătă spre duminica trecută (mai exact, între orele 1:30 şi 3:30!) jarla chelioasă-hidoasă a avut o vizită secretă, la Palatul Scroviştea, de numitul Eugen Tomac. Figură ştearsă, de ciolănar ţigan care pretinde că reprezintă pe cineva, acesta a avut, cîţiva ani, o funcţie importantă: şef al Departamentului pentru relaţiile cu românii de pretutindeni. Ce-i drept Dănuțule, s-a căţărat pe umerii altui şmecher de profesie, Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului (ofiţer acoperit SIE), care îi e rudă – un fel de verişor de gradul II. Ce l-a adus pe tolomacul Tomac pe stomacul gol, în puterea nopţii, la Pacientul Naţional ? Corcitura șoldovenească de Tolomac-STomac l-a ameninţat pe Pazvante Chiorul că, dacă ajunge să fie arestat, va divulga modul cum s-au deturnat nu mai puţin de 4.000.000 de euro care, chipurile, au fost date de Statul Român pentru fraţii noștrii de peste Prut: biserici, tonete cumpărate de unele firme pentru vinderea presei române în Budjakul lui, în Basarabia şi Bucovina de Nord (adică în Republica Moldova şi Ucraina). În realitate, banii au fost folosiţi pentru campaniile, din 2009 și 2012, ale lui Tiran ScârBăsescu şi ptr PDL-ul său toxic. Se mai știe că suma deturnată e cu mult mai mare: cam 18.000.000 de euro. Eugen STomac a mai spus că el n-o să tacă, aşa cum tace Javrena Udrea. ScârBăsescu l-a sfătuit marinărește să renunţe la cetăţenia română şi să se scufunde, o vreme, în Basarabia – dar șoldoveanul din Bugeac l-a refuzat categoric pe matrozul tău onanist. 🙂
    Meanwhile, ScârBăsescu rămâne speriat de bombe ! Scârnavul spânos i-a cerut slugii de origine balaoacheşă Marcel Opriş să instaleze un dispozitiv nou de bruiaj telefonic, la noua reşedinţă Stalinistă de la Scroviştea. Are Dănușkule acolo o aparatură de ultimă generaţie futu-l în gât de pirat nemernicit, care împiedică interceptarea telefonului marinarului şi, mai mult decît atît, face în aşa fel încît toate apelurile pe mobil să fie deviate pe telefonul fix dorit ptr alte contra-interceptări adiacente. Trebuie să-ți zic că nici un alt mobil nu mai poate funcţiona în zonă, mai ceva ca la Langley – CIA. Mai mult ca sigur că Pacientul Tembel Naţional se teme de spionajul unei alte foste mari slugi, de securistul Coldea… 🙁

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.