Atac terorist la redactia ziarului satiric Charlie Hebdo zguduie Parisul

ATAC TERORIST PARIS: 12 persoane au fost ucise si 11 ranite miercuri într-un atac cu arma asupra redactiei revistei de satira, Charlie Hebdo, din Paris.

Atacatorii „vor fi vânați , astfel încât să poată fi opriti și adusi în fața justiției”, a declarat președintele francez Francois Hollande într-o declarație de presa.

Seful statului a mai spus, „Acesta este un atac terorist, nu există nicio îndoială cu privire la acest lucru.”

Jurnaliști și ofițeri de poliție sunt printre victimele atacului terorist, a declarat Hollande, care a adăugat ca cel puțin patru persoane au fost rănite grav.

Potrivit rapoartelor oficiale , atacul a fost efectuat de către trei bărbați înarmați dintre care doi au intrat în birourile publicatiei Charlie Hebdo în arondismentul 11 ​​din Paris și au început să tragă.

Atacatorii mascați au deschis focul in interior folosind puști de asalt Kalashnikov AK-47 iar apoi au schimbat focuri de arma cu poliția in stradă înainte de a fugi cu o mașina.

Incidentul pare a fi un atac islamist avand in vedere ca teroristii au strigat, „ne-am răzbunat pe profetul Mahomed”.

Premierul britanic, David Cameron a reactionat pe Twitter unde a scris: „Crimele din Paris sunt dezgustătoare. Suntem alături de poporul francez în lupta împotriva terorismului și pentru apărarea libertății presei.”

ATENTAT FRANŢA. Cei doi suspecţi de terorism, au varstele de 32 şi 34 de ani, si ar fi revenit din Siria vara trecuta. Aceştia ar fi originari din Pantin, în apropiere de locul în care au abandonat maşina folosită pentru a fugi de la locul atentatului. Suspecţii de terorism au furat un alt automobil, obligându-l pe şofer să le cedeze maşina.

Numele şi naţionalităţile celor doi suspecţi principali au fost aflate, în timp ce despre al treilea terorist, un individ de 18 ani fără adăpost -şoferul operaţiunii teroriste- nu se ştie decât numele, Hamyd M.

Potrivit publicatiei metronews.fr, suspecţii principali sunt doi fraţi născuţi în al 10-lea arondisment din Paris, Saïd şi Cherif K. Cel de-al treilea atacator, tânărul de 18 ani fără adăpost, era înscris la un liceu din Reims.

Video report: Atac armat la redactia Charlie Hebdo în Paris

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.