Iun 162017
 

Victor Ponta a fost numit în funcţia de secretar general al Guvernului, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial şi fiind contrasemnată de secretarul de stat căruia i-au fost delegate atribuţiile lui Mihai Busuioc, noteaza Digi24.

mihai busuioc

Mihai Busuioc demis de Sorin Grindeanu (foto: stirilekanald.ro)

Primul act emis de Sorin Grindeanu a fost delegarea atribuţiilor Secretarului General al Guvernului către secretarul de stat Alexandru-Mihai Ghigiu, pe motiv că Mihai Busuioc a refuzat contrasemnarea actelor premierului şi nu s-a prezentat vineri la Guvern.
Decizia de înlocuire a fost luată „având în vedere refuzul secretarului general al Guvernului de a îndeplini obligaţia de a contrasemna deciziile prim-ministrului, prevăzută de prevederile art. IX din OUG 17/2009 (…), constatat conform Adresei înregistrate la SGG cu nr. 20/11.039 din 16 iunie 2017, precum şi absenţa acestuia din cadrul instituţie”, potrivit hotărârii din Monitorul Oficial.

A urmat un nou ordin, prin care Mihai Busuioc a fost demis din funcţia de şef al SGG, fiind, prin acelaşi ordin, numit Victor Ponta, cu Alexandru-Mihai Ghigiu contrasemnând.

„Începând cu data prevăzută la art. 1 (vineri – n.r.), domnul Victor Viorel Ponta se numeşte în funcţia de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru”, se arată în ordin.

Secretarul general al Guvernului (SGG), Mihai Busuioc, a refuzat joi şi vineri să sa contrasemneze ordinul premierului Sorin Grindeanu prin care este eliberat din funcţie, iar fără semnătura acestuia Monitorul Oficial nu publica actul de demitere, dat fiind faptul că Regia Autonomă ”Monitorul Oficial” se află în subordinea SGG, au declarat, pentru News.ro, surse oficiale.

Ian 062017
 

Momente emotionant de jenante au avut loc joi la Palatul Victoria unde jupanii Dragnea si Tariceanu si-au condus copilasul in persoana noului premier desemnat Sorin Grindeanu, pana la „usa clasei”.

Grindeanu si Dragnea: The last kiss!

Dupa ce l-a salutat pe Tari si l-a pupat pe Dragnea, Sorinel s-a indreptat spre sala de sedinte unde trebuia sa-si intre in paine, dar nu inainte de a arunca in urma o ultima privire de dor catre cei doi mentori si lideri ai aliantei PSD-ALDE.

Tariceanu si Dragnea sunt presedinti la Senat si Camera Deputaților, unul este trimis in judecata iar celalalt condamnat penal, iar faptul ca ambii marsaluiesc predand Guvernul premierului, sau invers, este o chestie anapoda care numai in Romania se poate intampla.

Jurnalistul Liviu Avram a descris intr-un mod ironic, pe Facebook, modul in care prim-ministrul si-a facut intrarea „triumfala”.

„Prima zi de școală. Mămica și tăticu’ se opresc la poartă și își petrec cu privirile, drăgăstos, odorul. Ceva frumos, ceva deosebit… „, a scris Avram pe pagina sa de social media.

Grindeanu dădăcit de mămica Dragnea și tăticul Tăriceanu, care l-au dirijat pană la usa clasei (VIDEO)

Dec 302016
 

Liviu Dragnea s-a scremut foarte tare pentru a tine lumea blocata in case prevenind astfel un scenariu apocaliptic in care romanii ar lasa carnatii si vinul in prag de Revelion si ar da buzna in strada nemultumiti ca Iohannis nu le mai serveste odata un premier. Aproape il podidea plansul pe „Dragnea Jong Un” vazand atata pasivitate din partea neamtului de la Cotroceni. Ba chiar l-a amenintat si cu suspendarea.

„Oamenii” lui Dragnea, gata sa iasa in strada

„De câteva zile eu fac eforturi foarte mari pentru a nu ieşi oamenii în stradă. Sunt din ce în ce mai mulţi hotărâţi să iasă în stradă. (…) Eu vă spun foarte cinstit şi o spun în continuare destul de calm: Eu nu mai cred că după Anul Nou mai pot să ţin oamenii să nu iasă în stradă şi spun asta pentru ca cei care mai un dram de responsabilitate să înţeleagă”, a spus Dragnea Teleormaneanul.

Întrebat dacă nu este cumva o amenințare, seful PSD a replicat: „Ce cuvinte să folosesc eu? Să folosesc vreun rânjet ca să pară că nu e amenințare? Văd că începe să se folosească asta”.

Iohannis s-a speriat de lumea pe care urma s-o scoată în stradă Dragnea. Nu atât viii i-au băgat frica în oase, cât morții din Teleorman. Prin urmare, seful statului a salvat tot circul asta ridicol trimitandu-i premierului nominalizat Grindeanu un SMS scurt prin care i-a urat succes in noua slujba. Intre timp, sasul a plecat relaxat sa-si faca revelionul la Sibiu spre disperarea duzinei de analisti politici si a celor de la Romania TV care titrau pe burtiera „Astă-seară vă spunem unde a fugit Iohannis”. In replica, jurnalistul Grigore Cartianu le raspunde: „Măi, detectivilor, nu mai bine ne spuneți voi unde a fugit Ghiță?!”