Deputatul mitralieră supărat pe poporul român

Esecul referendumului pentru familie pare sa incinga spiritele intre suporterii demersului popular de peste weekend.

Catalin Radulescu

Catalin Radulescu (foto: Adevarul)

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, cunoscut mai mult ca „deputatul mitraliera”, a lasat frau liber frustrarii dupa rezultatele dezastruoase ale referendumului pentru casatorie şi a lansat o serie de acuzaţii la adresa organizaţiilor din teritoriu, a Bisericii, dar şi a Opoziţiei.

„Personal, sunt mâhnit şi este pentru prima dată când sunt supărat pe poporul român, pentru că 87% suntem ortodocşi, credincioşi, creştini şi noi n-am înţeles nimic, absolut nimic, că acest vot până la urmă era din respectul pe care trebuia să-l dăm pe de o parte celor trei milioane de oameni care au cerut acest referendum, dar care cred că nici ei nu s-au dus toţi la vot, iar pe de altă parte era vorba de respect pentru înaintaşii noştri, pentru ce au clădit ei în decursul timpului.

Eu aş fi organizat altfel, eu aş fi mediatizat foarte mult, aş fi explicat foarte mult în emisiuni de televiziune, aş fi făcut o campanie mult mai agresivă, în sensul bun al cuvântului. Eu cred că o vină mare o are şi Biserica. Chiar nu înţeleg cum Biserica n-a reuşit, noi fiind 87% ortodocşi şi credincioşi, cum n-a reuşit Biserica să scoată 30%. (…)”, a spus Rădulescu pentru RFI.

In acelasi timp, cei de la Coalitia pentru Familie, au lansat la randul lor o serie de acuzatii, printre bocete si plansete, la adresa PSD ca ar fi confiscat tema plebiscitului.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *