Jandarmii fac uz de gaze lacrimogene la Paris și Torino pentru a goni românii care așteaptă pentru a vota

2 Responses

  1. Simon spune:

    Mda, cu Jandarmii Francezi și cu Carabinierii Torinezi nu le merge prea bine agitatorilor Băsiști-Johanniști, pentru că străinii ăia nu le permit o anarhie Johannistă în țările lor precum ține lîn Clujul piticului de BoloBoc.. 🙂
    Johannis, achiziţia PNL-ului, ca o istorioară Dănuțule, e omul ce ne este recomandat pentru funcţia de preşedinte pwntru 10 ani de a-i apăra curul infect al odiosului ScârBăSecu. Johannis a fost de multe ori cercetat penal. Dar, de fiecare dată, acesta a scăpat basma curată, fiind pus la adăpost de fostul procuror general al României Laura Codruţa Kövesi. În zona Sibiului se știe că, la începutul anilor ’90, între baschetbalista Kövesi şi tînărul pârât de profesor Johannis ar fi fost o relaţie tumultoasă, iar mai apoi, ca procuror, Codruţa l-a protejat pe actualul primar şi l-ar fi scos din tot felul de încurcături. În 2006, Klaus Johannis a fost cercetat penal pentru retrocedarea, în 2005, a unor terenuri către mai multe persoane care nu îndeplineau condiţiile legale. Procurorii Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia au început urmărirea penală atît faţă de primar, cît şi faţă de alte persoane – un notar public, un consilier juridic la Primăria Sibiu şi secretarul Primăriei Sibiu. Concret, anumite persoane au primit un total de circa 10 hectare de loturi de teren intravilan, situate în zone cu valoare de piaţă ridicate ale Sibiului şi prin vînzarea lor, în 2007 şi 2008, au făcut peste 5 milioane de euro profit. Dosarul a fost apoi trimis la DIICOT, anchetatorii apreciind că este vorba despre un grup infracţional organizat, iar DIICOT a pasat dosarul la DNA, care l-a retrimis DIICOT – ului, pentru ca în final, în 2009 acest dosar să fie închis, iar Klaus Johannis să primească NUP.
    Sașul spurkat mai are şi un dosar de la începutul anilor ’90, de pe vremea în care era inspector şcolar. La acea vreme Dănuțe, la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Sibiu a fost deschis un Dosar Penal în care Klaus Werner Johannis şi soţia sa, Carmen, erau acuzaţi de trafic de copii și organele lor, despre care se spune că ar fi ajuns în băncile de organe din Canada pentru copii canadieni de acolo. În aceea perioadă, Johannis era suspectat că a intermediat exportul a 4 minori, 3 dintre ei erau orfani aflaţi în îngrijirea bunicilor, iar destinaţia acestora ar fi fost Canada, dar nu pentru adopţie, ci pentru recoltarea de organe și apoi făcuți pierduți, în stilul Johannis-Mengele. Faptele petrecute în perioada 1990- 1991 s-a încercat a fi cercetate după anul 2000, dar dosarul a fost dat uitării după ce la conducerea Parchetului General a venit Laura Codruţa Kövesi. Totodată, individul perfid e şi samsar de imobile, el avînd acum nu mai puţin de 7 case acolo, la Hermannstadt.
    În altă ordine de idei Dănuțule, și PNL-ul spun afirmaţia lui Varujan Vosganian, prin care acesta îl acuza pe Crin Antonescu că şi-a adus partenerul de poker în partid, nu este lipsită de temei. Alte surse spun că, la nivelul conducerii PNL, este cunoscut faptul că, o dată pe lună, Johannis venea la Bucureşti, unde îi ţine lui Antonescu companie în cîte o noapte de poker, cu diverşi parteneri dubioși, interlopi străini, indivizi cu afaceri oculte sau apropiaţi penali din partid, precum erau Relu Fenechiu, Edward Hellwig, Michael Schmidt, Renato Usatîi, ş.a. În urmă cu 3-4 ani, partidele aveau loc la una din reşedinţele lui Dinu Patriciu, despre care se spune că e un alt împătimit al jocului necurat… 🙁

    • admin spune:

      nu prea se potriveste ce spui tu despre o asa-zisa relatia dintre iohannis si kovesi, deoarece am impresia ca Iohannis s-a casatorit cu sotia sa Carmen in 1989.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.